|
|||||
|
Anul ăsta nu protestez existenţial. Nu am de ce să protestez existenţial. În schimb, am de ce să ascult nişte piese frumoase. Navigând la întâmplare prin oceanul de posturi de radio de la noi, m-am întrebat: unde sunt piesele vechi? oare mai ascultă cineva Oameni de Zăpadă de Victor Socaciu? Ori colinde? De n-ai un Leu, nu mergi la Veceu Despre Statele Unite mi-aminesc şi acum, chiar daca au trecut peste doi ani de când n-am mai simţit pământ floridian sub picioare. Ţin minte cum fiecare magazin care se respectă, iar din astea erau majoritatea - avea WC public. Unele erau mai înflorite, mai luxoase, alte veceuri erau mai urâte dar totuşi îngrijite. Mă satisfăcea siguranţa că peste tot există un WC care nu te lasă la nevoie. Niciodată. Moldova. Aşa cum dimineaţa ies din casă, toată ziua sunt cu treburi până seara târziu. Mi-am făcut şi o listă: de sunt prin centru, trec pe la McDonalds, pe la Sun City sau eventual şi pe la Funny Bistro. Ei au WC-uri, la care ai intrarea (şi ieşirea, evident) gratuite, aşa cum ar fi normal.
..era ora 2 noaptea cand am vazut pentru prima dată lumina lunii. Ai mei îmi povestesc detalii halucinante, care îmi par desprinse parcă dintr-un film fantastic. Adevărul este că naşterea mea, această tragedie catastrofală pentru omenire, s-a întâmplat în luna noiembrie. Ploua zgomotos, iar primul meu strigat piţigăiat a fost insoţit de un fulger sălbatic şi de o lumină orbitoare. După asta a urlat lung un lup bătrân. Posibil că în acel moment murise cineva electrocutat de acel fulger, sau poate mâncat de lup, sau poate murise lupul. „E băiat” strigă medicul şi m-a aruncat în braţele asistentei lui, care s-a ocupat de restul procedurilor. Până la urmă am înţeles că asistenta a întâlnit dificultăţi la tăierea cordonului, că era de pe băncile şcolii, dar s-a descurcat. Bravo fată.
autodistrugere E doar o senzaţie sau e purul adevăr? Am fost cândva oare îmbibaţi în alcool dar nu am fost scurşi? Mergem clătinându-ne pe stradă şi zâmbim oricărui dobitoc? Arătăm veseli şi unsuroşi pe faţă, iar cu ochii intredeschişi mai avem puterea să strigăm: bădie, toarnă încă unul, promit, e ultimul, promit! Ziua Vinului. Naţională! „Ziua Naţională a Vinului” – ei şi ce oare spune asta despre naţiunea noastră? E grav. Era vorba să fie expoziţie, nu? Prin definiţie, o expoziţie înseamnă un lucru frumos. Trebuie să trezească sentimente oamenilor, emoţii. Trebuie să stăm in picioare mult şi să admirăm ceea ce este expus la expoziţie… Care dracu’ expoziţie? Încercăm să ne amagim doar pe noi inşine sau şi pe străinii care ne vizitează ţara? - Vai ce ţară frumoasă HÂC! Şi expoziţia este HÂC – excepţională – HÂC! Tot blegi care au venit în Moldova doar ca să bea mai ieftin. Ştim foarte bine că bem ca nişte cămile întoarse după un drum lung. Apoi scuipăm. (+ poze)
Unii aleg Profesionalismul ca prioritate, iar alţii sunt în primul rând Oameni! Situaţie tensionată. Dânsa trebuie să aleagă între a fi un om înţelegător Ce facem in cazuri mai grave? Am comis-o din nou A fost mai simplu de data asta, fără stres sau săptămâni la rând în care să meditez daca trebuie ori ba să fac acest pas important. M-am privit în oglindă, m-am speriat puţin, am cerut câteva opinii şi am trecut la atac. Mi-am zis: o fac! Trebuie!
Sunt supărat că a trecut încă o vară. Ei, asta-i odihnă? N-am făcut mare lucru. A, licenţa? Licenţa nu a fost mare bătaie de cap, că am compus-o in 2 saptamani, drept că asta a însemnat lucrus profunddus zi şi noapte, cu doar câteva ore de somn “de la un iepuraş şchiop”. Evident, am susţinut examene, ca orice student aborige.. absolvent, am contestat unele note, am făcut puţină dreptate. De fapt nici până acum nu am înţeles de ce la unul din subpunctele unei lucrari, la punctul 12, am fost evaluat cu doar 3 puncte in loc de 10 puncte. Răspunsul meu complet a fost evaluat incomplet. Mister. Tăcere. Să uitam.
Ştie cineva de chioşcu’ ăsta mic de langa gemenii? O zi importanta, deci trebuie de facut ceva important, ca să nu fac Ziua de ruşine. Ceva superimportant, extraimportant, pompoimportant etc. Stas spune: Sa mancam câte un Hot Dog. - Adică un câine cald? - Da! Ideea lui Stas părea genială, aşa cum gingina mea n-a pus dinte pe hot dog timp de 13 luni. Altfel spus - un an şi o lună. Altfel spus - din iulie 2007. Altfel spus - abstinenţă fastfudericească, nu alta.
UPDATE: A fost adăugat un VIDEO de la MISS Moldova 2008 După ce am scris articolul cu MISS MOLDOVA 2008 (apasă aici) şi cel cu MISS ASEM 2008 (apasă aici), mi-am zis că nu mă liniştesc decât dupa ce pun şi câteva poze cu cele mai reuşite priviri, gesturi şi puncte de vedere ale celor care vă reprezintă, fetelor, la miss World 2008.
O altă amintire din SUA (vara 2007) Stop cadru. Intri în supermarket. Privirea-ţi îngheaţă asupra unei singure persoane: managerul. Mănăgeriţa noastră are un nume frumos: Lisa sau Alice, sau cum ar fi la noi: Olesea. O nămilă de femeie care, însă, se mişcă foarte abil. De la prima întâlnire cu această femeie, îi observi unul din defectele despre care, îţi dai lesne seama că nici ea nu ştie de existenţa lui. La început faci asocierea LISA = un copil. Explicaţie: râde cu oricine, despre orice – oricând. Voiam să-i arăt un deget (degetul mic), să fac experiementul, dar nu mă lăsa conştientul. Credeam că-şi bate joc, într-un mod foarte subtil, de studenţii care fac schimb de experienţă în magazinul ei, râzând aşa, fără noimă. Apoi, am observat că râde la fel şi cu americanii. Suntem aproape în mijlocul verii. Corect? Da. Pare miraculos cum unii oameni se fac negru pe mâini curăţind nuci verzi pentru dulceaţă. Păcat că aceste dulceţi nu sunt, de fapt, bune la nimic. Nici tu sanatate, nimic. Tot ce ne aduc e doar amintirile şi mirosul verii - asta dacă profităm iarna. La fel ca şi compoturile: inutile, apă dulce, cum zicea un prieten de al meu. În mod paradoxal, Şeful Unimedia nu are absolut nicio legătură cu aceste evenimente de innegrire in masă.
Sau: “Cum se distrează tinerii de ziua lor“ Adică Anul Tineretului se numeşte. Eu cred că cineva nu a înţeles corect ce inseamna ANUL TINERETULUI. S-a înţeles că facem un concert în piaţă cu vedete gen TANITA şi ZBÂNŢ şi cu asta gata. Evident, pe de altă parte, arestăm TINERI care incearcă să se exprime liber. Nu-i serios deloc. Zici că trăim în padure, unde legile junglei domină, plus, se joacă pe ideea scopul scuză mijloacele. Da? Oare? Da.
N-am fost plătit să scriu despre asta. Poate data viitoare. Am aflat că totuşi berea de la Efes Vitanta nu se face din praf. Am aflat despre Tancurile pline cu drojdii şi despre noua Aurie care, curând, va ieşi pe piaţă. Am gustat bere filtrată şi nefiltrată(yuk!). Am încălţat încălţăminte din polietilenă peste ghete şi m-am simţit clown.
Nu, eu nu voi striga despre cât de super este fotbalul. Nu voi striga că este foarte interesant să stai serile pe canapea, cu o bere rece în mână, privind în cutia manipulatoare, cum niste barbaţi în toata firea - aleargă după o mingiuţă. Şi culmea - admiratori ai acestui sport sunt milioane de oameni. Fani! Să-mi explice şi mie cineva - care-i şmecheria?
- Oo, noroc Paul. Eram într-o stare de dezinteres total. Mi-am scos ochelarii şi am privit in spatele meu. Apoi am privit în faţă, peste umărul lui. Am zis: Daca ceea ce se află acum sub picioarele noastre e Moldova, atunci DA, eu sunt în Moldova. Punct. Iate-aşa. “Îmi plac” întrebarile care nu întreabă de fapt nimic. La care de fapt răspund nimic: “Citeşti ziarul?” “Mananci Chupa-chups?” “Eşti în Moldova?” “Nu dormi la ora asta?” - da’ nu e clar oare? - A? Miss Moldova 2008? Unde? Când? ..Azi? Aha, da, notez. Leogrand? Da, ok, 19 zero zero. Convention center, da, ştiu unde e, am mai fost acolo. Intrare liberă? .. aa, doar pe invitaţii.. Rău. Dar invitaţia e pentru 2, no? Ah, tu mergi cu cei de la companie. Trist. Bine, merci, ne vedem acolo. Cum intru? Nu ştiu încă. Habar n-am. Am 2 ore să sap un tunel până la Ex-Dedeman. Cu ce? Nu ştiu, împrumută-mi unghiile tale (…)
La concluzia asta am ajuns după ce am descoperit în buzunarul drept-spate la o pereche veche de pantaloni – nişte hârtii. Nişte hârtii care datează de prin secolul 2o, adică de pe când eram a 7-a la liceu, o perioadă când - normal, eram diferit decât sunt acum.
Ţii minte cum era la liceu? Interesant? Frumos? - Păreri sunt diferte:
E primul lucru care mi-a sărit în ochi.
Sau: „American Dream” Când ajunsem pe ţărm american, am rămas imediat frapat de permanenta disponibilitate şi de dăruinţa aparent infinită, cu care floridienii din Florida îşi tratau vizitatorii. Zâmbetul dinţos părea că le apropie în mod paradoxal urechile de buzele întinse. Era peste tot, oricând, la oricine, aproape ca o boală incurabilă, dar incredibil de molipsitoare. Puţinii oameni din SUA, care gândesc, nu zâmbesc prosteşte, aşa cum o fac majoritatea.
Evident. Evident că făceam box. Am făcut box de când mă ştiu. Întâi cu un sac de box improvizat, apoi cu florile de vazon, mai apoi chiar şi cu oameni reali.. Interesant este că 7 ani am făcut box la vioară, 5 ani la pian. A fost o perioadă de care mi-e dor. Mai jos este un articol care are directă legătură cu complexa mea copilărie. Noiembrie 2007: 8 zero zero. 812 bl B ASEm. Scriu teza. - Ce se-aude? intră un responsabil de gospodăria ASEM. - Nimic, ce să se audă, spun somnoros. - Fiiix ca asta, arată spre o masă. Fix ca asta, eu o ştiu, după grosime, tot aşa, cu picioare negre. Da-i mai scurtă, eu văd că nu-i asta, da-i ca asta, dar mai scurtă, dar tot cu picioare negre.
Dimitri Pietrovski este un cazac, care vorbeşte franceza. Cel puţin în filmul francez despre cazaci cu subtitre in engleză de la care am venit azi, acest cazac vorbea franceza. Faptul că vorbea franceza a fost primul lucru care mi-a atras atras atenţia. Ştiu ca am utilizat în mod violent, abuziv şi repetat cuvântul „franceza“, dar cuvântul „franceza” îmi place foarte mult, şi asta anume pentru că este un cuvânt francez deci cel mai probabil vine din Franţa, un stat în care se vorbeste franceza. (voiam să mai adaug: „iar mie fraceza îmi place totuşi foarte mult”, dar am renunţat pentru că sunt sigur că jumate din cei care au inceput să citească acest articol, au renunţat dupa primele 2 rânduri :D Ura! )
Citeam zilele astea:
La balcon e frumos. Mai aproape de lămpile celea cu multe cristale, de Dumnezeu, de avioane care oricum se prăbuşesc, mai devreme sau mai târziu, peste centre cu birouri importante, cu oameni importanţi. – Teatrul Mihai Eminescu e la nivel. Îmi place că li se roteşte scena. Nu am văzut aşa ceva la Palatul Sindicatelor de exemplu (unde am vizionat cu mare satisfacţie TVC-ul economicesc), chiar dacă nu faptul că li se roteşte scena face ca un teatru sau un spectacol să fie mai bun.
Nu mi se întâmplă nimic. Nu dau de câini morţi şi îngheţaţi pe stradă, nu văd domne grase care să-i ridice.. Nu dau de nici o piesa extraordinară faţă de care să devin dependent macar câteva zile. Nu am fost la Leova.. Nici la frizerie nu m-au chemat.. Nu am mers cu troleul, nu i-am spus noapte bună taxatoarei mele preferate.. Am descoperit că până acum îmi organizam timpul bazându-mă pe emoţii numai. Apoi descoperit asta: (vezi imaginea)
La ASEM: BOOM “Da’ ce-i asta?” Bine că ne pricepem atât de bine să imprumutam sărbătorile altora, precum Valentine’s Day, Halloween, 23 februarie, samd. Cum ramâne cu ale noastre? Am intrebat’o pe mama ce voia să fie când era mică. Intrebarea mi-a apărut când am ascultat piesa de mai jos (vezi flash) Pe parcursul vieţii vrem să fim CA cineva. O doamnă. Se opri, lăsă sacoşele jos.
Arina Cretu buksuie la deal. Faza e că pe Arina nici macar nu o cunosc, tot ce ştiu este că o cheamă Arina şi că nu e creţoasă. Lidia Feghiu s-a ales cu domnul Eminescu. Aşa cum spun cei de la The Daily Telegraph, trebuie să privim imaginea de mai jos timp de DOAR 30 de secunde. Scopul primordial e să-ţi dai seama partea în care se învârte fata goală din imagine. Intai priveşte poza 30 de sec. apoi îţi spun ce înseamnă. Mi-am lipit de deget o lipitoare de la banane. E eticheta aia.. Niciodata nu pot mânca banana fără să dezlipesc eticheta şi să o lipesc în altă parte. De obicei victima devine cănuţa preferată a fratelui meu. Bine, CANA, nu cănuţa - că e mare, sau uşa de la bucătărie, sau frigiderul, uşa frigiderului sau dulapul din camera mea. Nici un sentiment. Nici o emoţie. Aceleaşi feţe, neschimbate. Poate puţin mai indiferente. Grupuşoare. Discuţii diferite, aventuri din vacanţă. Majoritatea banale. Cineva m-a întrebat: De ce nu ai fost ieri la teatru? Cu grupa! -Care Cine Unde CUM? Citeşte mai departe.. Ore. Crudu, profă nouă, tânără, blondă. Avea emoţii. Şii.. proiectorul nu funcţiona. Ştiu că mai predase la ASE.. şi nu înţelegeam de ce are atâtea emoţii. Am simţit multă indiferenţă la asem. Şişcan îşi puse în plan să ne înveţe Negocierea in Afaceri Economice Internationale. Ha ha! not funny. Făcea aşa mare treabă din asta de parcă ne spunea despre misterul alungării duhurilor rele. - Pasiv. Pasiv la ASEM, Pasiv în troleu. În maxi taxi pasiv. Maranello mi-a mieunat. De data asta sunt convins. Funcţionează! Aveam alergie de la portocale şi tot felul de citrice, ciocolată, şi orice altceva care seamănă cu ciocolata la gust, miros sau pipă.. Citeşte mai departe..it :) Făcând exerciţiile de mai sus, a disparut. Dacă înainte îmi mai permiteam luxul de a înfuleca foarte încet trei pătrăţele de ciocolată pe săptamână (care, chiar dacă erau doar trei, tot îmi iritau pielea la maximum) Acum am mancat o săptămână la rand câte juma’ de ciocolată de diferit tip în fiecare zi. Nimic. Dacă înainte îmi permiteam doar o felie mica de portocală… Dacă sincer, nu mi-era foame, sau poftă sau.. Le-am mâncat pentru experiment. Rezultatele? - uimitoare: ”Cumpăraţi acest nou produs!! Costă doar..” :) Am învins natura! sunt fericit! — Primele acorduri mă fac să las tot ce făceam. Prevederile bazate pe experienţele mele trecute îmi spun M-au sunat ai mei să-mi amintească să trec pe la catedrală să iau apă sfinţită. Era seara.. Am mers la San Siti şi am cumpărat o Gură a Căinarului mică de culoare albastră. De obicei iau de aia verde, plată. Dar de data asta nu intenţionam să o beau. Albastră, pentru că aia verde seamănă cu culoarea băltoacelor din republica noastra mioritica :DCiteşte mai departe.. Am aruncat apa în prima ladă pe care am întâlnit-o. Imagine: eram în parc, cu o sticlă de apă întoarsă invers, fără dop. Nu mă vedea nimeni, pentru că nu am auzit nici un chicotit în jur. Dacă NB nu avea să arunce cele 2 sticle cu apă, pe care le avuse în geantă înainte ca să dea de mine, avea să nu trec prin acest MARE CHIN. Era rând lângă clopotniţă. Un rând mare, dar toată lumea statea nemişcată. Ne-am apropiat de prima doamnă care păzea primul robinet cu aşa numita ”agheazmă”(am spus corect?) Dialogul a decurs cam în felul cum urmează: - Bună ziua, ce se întâmpla aici? - Nu stiu! spuse cu ochi pierduţi, căutând poate pe altcineva să ne explice. - Bine, da’ de ce nu deschideţi robinetul să luati apa sfinţită? - Nu stiu. Nasosu cretcă e stricat! Raspunsul fu’ acelaşi. NU ŞTIU. Ne-am dat seama că ”de afară” nu mai puteam obţine informaţie utilă. Intraţi în catedrală am descoperit că era mai cald, de la lumânări, cred. Cânta corul, iar preoţii vorbeau în rusă. Se vede că înăuntru, se sfinţea apa care era afară. Tu ştii de unde vine apa ‘’sfinţită” :) ? Eu am inţeles că de la Apa Canal. Direct. Mai târziu, se terminase slujba şi oamenii puteau lua apa deja. Aşa dar, in timp ce partea importantă se facea în biserică, cei mai grăbiţi aşteptau ca doar să se deschidă robinetele, să ia cu ei apa miraculoasă şi s-o ştearga acasă. În ce fel de lume trăim? La ora 21 şi jumate nu mai e nimeni în staţie. Doar un dulău bătrân care, când am apărut eu – s-a ridicat şi a plecat. Ciudaţi sunt câinii de strada: fac doi paşi, apoi se opresc, întorc capul spre tine, te privesc, apoi iar fac doi paşi.. până nu îi mai vezi. Deseori încerc să le înţeleg viaţa, dar sunt incapabil.
Azi am terminat transferul celor cateva articole de pe Blogger - aici, pe Wordpress. Sistem nou, platforma nouă. Felicitari Paul! Ciocnim? Ciocnim! Aşa numitul soft care transferă automat baza de date nu a mers, deci am transferat manual până şi comentariile. Atenţie, nu le-am selectat :D Bun Paul, eu am treabă! Te las! Să fii sănătos, succese în toate!!! Cred că ar trebui să mă autoignor :) Miha mi-a mai dat cărţi si haine pentru copii, după care ne-a ajutat să ajungem teferi până la postul de politie de lângă Ialoveni. Loc numit de cei care se aflau acolo: Al doilea PETROM! Ne asteptau 4 maşini pline cu ”cikalate”, portocale, ciorăpei, chilotei şi absorbante pentru cei mici de la Leova. Eu şi Stanislav, băieţi serioşi - fără maşini, am urcat, cu frica în sân(!) în una din maşini. Acolo erau 2 fete care, pe parcursul drumului ne-au torturat prin rugăminţile lor să le cântăm ceva frumos de anul nou. Daca esti scorpie, aşa ca şi mine, înseamnă ca bucata asta se referă şi la tine: SCORPION Idea-i ca trebuia să iasă de sub tipar încă înainte de NEW YEAR. Cred că era cuptorul tiparului stricat, sau nu era cerneală, sau peniţa era stricată, sau ruptă, sau furată. Anul asta am protestat. Existenţial. Mama lui de an’ nou! Nu am felicitat nici o fiinţă umana. Maranello e excepţie, existenţială, de altfel. Am primit în schimb felicitări. Multe. Le-am citit şi .. nimic! Absolut nimic. ora 7:30 dimineaţa. E noapte. Ninge. Spre deosebire de alte dăţi, acum se aşterne pe pământ.
Bărbatul de la farmacie abia se trezise.
Peisaj: Un panou. Multe file.. cu muulte litere.. Am intrat. |
|||||
|
Copyright © 2009 Paul Hodorogea - Jurnal - All Rights Reserved |
|||||
Aceste nume sunt adevărate. Aşa cum FACEBOOK e public, mi-am rezervat dreptul să public starile (status) lor de moment care mi-au marcat ziua respectivă printr-un surâs până la urechea dreaptă.
comentarii