Miss ASEM de la balcon
La balcon e frumos. Mai aproape de lămpile celea cu multe cristale, de Dumnezeu, de avioane care oricum se prăbuşesc, mai devreme sau mai târziu, peste centre cu birouri importante, cu oameni importanţi. – Teatrul Mihai Eminescu e la nivel. Îmi place că li se roteşte scena. Nu am văzut aşa ceva la Palatul Sindicatelor de exemplu (unde am vizionat cu mare satisfacţie TVC-ul economicesc), chiar dacă nu faptul că li se roteşte scena face ca un teatru sau un spectacol să fie mai bun.
Până am ajuns la Eminescu am ronţăit o napolitană. Mare, cu halva, chiar dacă am alergie de la halva. Aveam, dar asta e altă poveste.
Sub cristalele lămpii ce se mişca ameninţător în dreapta şi în stânga, am observat prezenţa administraţiei ASEM şi decanii câtorva facultăţi, care, paradoxal, păreau la fel, priviţi de sus. Publicul era extaziat. Aştepta cu o forţată nerăbdare apariţia frumuseţelor ASEMului. Prezentator? Un tip carismatic de la Fresh Fm, din câte am înţeles. Bravo. A avut priză, s-a descurcat perfect. Fetele însă.. Dacă e vorba despre fete trebuie să încep un alineat nou. Ele merită atenţia asta. Dedicaţie: un alineat nou pentru Miss..
10 fete. Zece. Toate mari, cu cap. Toate se vor în lumea afacerilor. Din punct de vedere al atractivităţii - nota 8 (sau poate eu am un sistem diferit de apreciere). Ok, lăsăm 8,5. Fetele erau bine (asta dacă nu aveau acces la microfon). Prezentare, rochii, mers scenic, zâmbet, flirt, atitudine - toatea astea ascundeau o inteligenţă de “invidiat”.
Exemplu: “acest produs.. îîî… produsul.. va fi ăăă.. îîî.. mmm.. acest produs este foarte important.. îîî pentru ăăă.. mm.. sătenii…îî a, nu.. asem.. îîîî.. da, în fine, Mileştii Mici sunt cei mai îîî buni.. da. aşa..îî “
Îîîîîîîîîî ??!!
Rectorul în discursul său se bucura public referitor la fumuseţea (după o pauză) şi intelingeţa participantelor din acea seară de 7 martie 2008. Nu neg, au fost şi unele sclipiri. Dar, oare chiar era necesar să-ţi înregistrezi prezentarea ta despre tine şi apoi sa uiţi cuvintele şi să faci semne disperate către regizor? E atât de greu să ţii minte că: salutare lume, am 21 de ani, studiez asta, asta şi asta?? că îmi place îngheţata şi urăsc muzica hiphop chiar dacă imi place cum arata 3min3m?
Una din miss a dansat cu un tânăr un stil de dans pe care Irina P. l-a calificat drept EROTIC. Îşi trăgea în permanenţă fusta în jos pentru că uneori se ridica mult în sus. Citez din „Prea sus”(Taxi) „Prea sus sa te mai gasesc/ Mult prea sus dar nu-ndeajuns/ Sa nu te mai iubesc”. Coafuri false, zâmbete false, machiaj, rochii incomode, pantofi cu toc mare şi ascuţit.. De ce fetele cred că astea le fac frumoase? Ruj, Spray, ciment pe faţă(aşa spunea diriginta-mi din liceu) etc.
Da. Am cunscut şi exemplare de tip utopic: frumoase şi inteligente. Sună ca în reclama Dero: „acum 2 în 1, speli mai mult, plăteşti mai puţin” Da, ele există! De ce însă nu erau pe scenă? Pentru ca şi-au dat seama că e o prostie. Ce câştigi? Popularitate? Scuze, faza asta a rămas în liceu. Zâmbiţi fetelor.. e 8 martie. E ziua voastră. Una din reporterii “curierul economic” mi-a spus ca 8 martie e sărbătoarea femeilor care conduc tractorul. Aha, şi 1 martie e ziua voinicului!! :)
Ziua bărbatului ar trebui sărbătoruită nu pe 23 febr aşa cum e percepută că trebuie să fie, ci pe 3 septembrie(după Nadia B.), ziua armatei nationale din Moldova. La “noi” totul e legat de băutură. Beat neam mai avem. Beat. Să bem pentru sanatate şi succes, să bem pentru femeile noastre. La mulţi ani. E o sărbătoare al naibii de banală şi retardată. Daca vreodată voi simţi diferit “8 martie” - am să scriu.
P.S. printre bâlbâielile fetelor am ascultat ACORD: o formaţie, membrii căreia îmi păreau gay. Întotdeauna când vedeam băieţi îmbrăcaţi cu pantaloni mulaţi pe.. „corp”, credeam că poate fetelor li se pare acest stil aşa, sexy. Irina mi-a spus că nu este adevărat (râzând până la lacrimi, privind bieţii băieţi, care se mişcau cu greu, nefiindu-le prea comod). În acelaşi timp, cei de la Catharsis au rămas la fel. Unul blond, celălalt cu un ceaun pe cap. Aceleaşi piese. Ţin minte timpurile când îmi plăcea „Glosă” ehh.. timpuri.
Frumoasă-i primăvara în Moldova.

March 8th, 2008 at 9:40 am
Interesante impresii de la concursul de miss…
Curios însă câţi dintre spectatori au observat partea “inteligentă” a fetelor, şi câţi ţin minte doar fustele scurte şi mersul elegant…:)
March 8th, 2008 at 10:54 am
poate inteligenta lor nu ajungea pana la balconu tau… se impiedica de vreo privire disperata de a prinde cat mai mult spatiu descoperit…sau… era doar in imaginatia unora.. sau adormisei tu… sau.. multi ani mamei. :)
March 8th, 2008 at 12:29 pm
Господи, как же в одном человеке может поместиться столько грязи, ну почему, почему ни капельки здравого смысла, уважения… Отвратительно, ведь люди, которые не знают участниц конкурса, в самом деле, подумают, что вы правы!! А вы не правы! Вы не правы от первой буквы, до последнего знака препинания! По порядку
Почему девушки участвуют в конкурсе? Да потому что АКТИВНЫ!!! Им не хочется наблюдать за всем “de la balcon”, им нужно участвовать в жизни, а не обливать ее грязью откуда-то сбоку, они чувствуют себя, они знают, что они достойны того, чтобы на них смотрели сотни людей, чтобы ими восхищались, чтоб о них говорили, пусть даже, так как это делаете вы, ведь не может успешный человек обойтись без завистников, без критики… Так было всегда! Мне ничего не остается кроме как пожалеть вас, так как вы, насколько я вижу, крайне негативный человек, которому трудно радоваться успехам других.
P.S. Надеюсь, вы поймете ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ РУССКИЙ, и продемонстрируете свою, как вы это назвали “inteligentă”. Если нет, мне жаль вас дважды!!!
March 8th, 2008 at 2:55 pm
Hmm, am fost si eu la acel concurs. M-a invitat o prietena, care avea invitatii deoarece era din tabara “sponsorilor festivitatii”. Am stat aproape, in rindul 7.
Sincer, a fost o seara in care ne-am distrat la maximum. O sarbatoare tipic moldoveneasca…poezii/cuvinte frumoase despre tine invatate pe derost/ scenete in care implicai prietenii sau colegii…fara a-ti da seama de calitatile lor ascunse (ex. carisma, artistism)…mai nu am cazut pe jos de ris cind am vazut baiatul care prezenta dansurile “rumba, cea cea” - prezentate de perechea “senzuala” unde fata incerca din rasputeri ..cind avea vreo mina libera sa-si traga rochia mai jos.
Asta e realitatea, farsa…putina originalitate…mai ales in proba cu “promovarea companiei milestii mici”, deja credeam ca sunt la un concert de dansuri populare.
Oricum, nu regret ca am fost, si cu toate ca eram curioasa sa aflu cine va fi cistigatoarea, am plecat cu prietena mea dupa ce au cintat Catharsis. Pur si simplu, in pofida marii curiozitati, nu am supravietuit in acea atmosfera.
Deci, va rog….cineva care stie rezultatul…hraniti-mi curiozitatea… cine este EA?
March 8th, 2008 at 3:17 pm
gigigigigigigigi
as fi vrut sa spui mai multe citate de acolo.
dar care a fost cadoul pentru miss asem?
din perspectiva asta, poate particip la anul. trebuie sa-mi dezvolt simtul pragmatic
P.S. cred ca la noi la asem in fiecare zi e miss :P inutil concursul.
P.P.S. Hau hau hau!
March 8th, 2008 at 3:28 pm
ha ha ha “velikii maguchestvenyi” sa-l vorbeshti la tine acasa in rusia, da pana cand esti pe teritoriul romanesc vorbeste romana na!!! “activnaia”!!!!:))))) pt ce fetele “uchastvuiut”??? pt a se “vyibi” !!! asta ai inteles-o sau si tu “Iiiiiii…” he he…”dc ar fi intelegente nu si-ar pierde timpu in activitatea asta dar ocupandu-se cu ceva mai destept”
March 8th, 2008 at 3:31 pm
da de fapt paul ii ok sa se organizeze si din astea pt k noi acei d ela balkon sa ne dam seama de pozitia noastra “de la balkon, de sus” in sensu in kare sa nu ne mai subapreciem cum avem obisnuinta cateodata…da ma distreaza evenimente de genu imi creste autoaprecierea:)))kiar daca nu am pobleme cu asta:)))
mhmm da rusii se mearga acasa pe “kabluchioashi” si kat mai “activna” posibil :)))))
March 8th, 2008 at 4:55 pm
To iulia: Во-первых, несчастные румыны, под которых вы так усиленно ложитесь повесились бы прочитав слова “kiar”, “kare” в таком написание, я имею ввиду интеллигентных румын, если вы общаетесь с другими, простите…
Во-вторых, позволю себе заметить, что если вы плохо владеете языками (хотя в образованном обществе принято владеть языками соседних государств, для банального карьерного роста), то не стоит их коверкать, нет, не спорю, слово “vyibi” вы освоили замечательно, что в очередной раз подчеркивает ваш интеллект. Запомните обязательно, чтоб не ударить лицом в грязь “maguchestvenyi” = “МОГУЧИЙ”
В-третьих, вы, вероятно, плохо знаете политическую карту мира… Ну, давайте я вам помогу, Мы проживаем на территории площадью 33,7 тыс. км² и населением 3 395 6001 чел. под названием МОЛДОВА, не Румыния!! Запомните и это, а то ведь стыдно не знать…
В-четвертых: говорите, что девушки, участвующие в конкурсе могли бы заняться чем-то более “destept”, Вы знакомы хоть с одной из них? Вы знаете доподлинно, чем они занимаются? А я вот знаю, и могу с уверенностью заявить, что я в свои годы поражаюсь, как у этих 18-19-летних девочек хватает сил, времени и упорства добиваться таких успехов во всем: в учебе, общественной жизни, спорте, искусстве и многом другом.
В-пятых:”mhmm da rusii se mearga acasa pe “kabluchioashi” si kat mai “activna” posibil :)))))” Ну, это вообще шедевр =D!! Спасибо, что лишний раз продемонстрировали нам, как вы - “РУМЫНЫ” (да простят меня граждане Румынии ) говорите на государственном языке!!
P.S. Надеюсь, такое количество Русских букв не повредит вашу “националистскую” психику
March 8th, 2008 at 5:11 pm
mda, “frumoase” impresii despte “miss” ASEM, Paul
din pacate n-am fost prezenta la concurs aseara, dar
de fapt am vazut cum s-a efectuat preselectia fetelor p/t concurs si cred ca graul lor de inteligenta n-are nici o valoare la preselectie si e foarte foarte jalnic.
ASEM-ul ar avea de unde alege mai multa inteligenta&frumusete.
March 8th, 2008 at 5:28 pm
Ouchhhh…cita critica :D Nu cred ca este constructiva. Am participat si eu la Miss ASEM 2 (sau 3) ani in urma. Pot sa spun ca sunt fete frumoase…dar blonde…sunt fete inteligente…dar nu pot deveni Miss ASEM din alte considerente.
Непонятно мне какая разница….русский (великий и могучий) или румынский (между прочим тоже красивый язык) не в этом суть. Незнаю кто там стал Мисс, возможно лучшая (в моей истории так не было…и я не претендовала, но девушка именно из-за русского языка и не смогла стать Мисс). Я просто знаю что девушки не сильно горели желанием участвовать в конкурсе, и даже был разговор отменить конкурс из-за этого. Но…чем богаты, тем и рады.
Хорошо пишешь Паул.
March 8th, 2008 at 5:42 pm
..
March 8th, 2008 at 5:44 pm
Am citit si eu articolul, am citit comentariile, si am facut o mica pauza la cel in “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ РУССКИЙ” si asta ma facut sa scriu:
Sunt de acord stimat user cu parerea ta, ca autorul nu a fost niciodata pe scena..de vorbeste asa, inca faptul ca ati zis “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ РУССКИЙ”, asta ma deranjat putin, Vreau sai zicem pur si simplu “РУССКИЙ”, daca e sa fie “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ”, asta mai mult sar lipi de limba Chineza si Engleza, care sunt vorbite de cei mai multi omaeni. Nu vad nimic in “РУССКИЙ” ca sa fie “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ”, ba chiar e o limba foarte grea, si un look nu prea placut ( ma refer la alfabet), poate ca nu sunt deprins cu dinsu :)..da oricum.
Si acolo la P.S. trebuia sa puneti П.С.caci rusilor lea placut mereu sa faca “Ruskaia Versia” la tot ce apare din vest, nu mai zic de muzica…
March 8th, 2008 at 5:59 pm
- Paul, despre ce e articolul? Despre impresiile de la Miss ASEM (si anume de la balcon) sau despre Ziua Barbatilor si traditiile neamului nostru de a sarbatori? Sau poate e super originala felicitare de 8 Martie?
- Unilor din comentatori: La ce tema sunt comentariile voastre? La tema articolului, la tema Miss ASEM sau cea a actualului si putinului discutat subiect de apartenenta noastra lingvistica si geografica? Daca ar fi acesta un forum, eu pur si simplu as spune: “Baieti, asta deja e off-topic”.
- Iarasi revin la Paul: de ce ai venit la eveniment? Sa vezi cat de neinteligente sunt fetele de la Miss ASEM? Tu doar stii la ce te asteptai, caci ai mai fost la eveniment in editiile precedente. Dar totusi ai venit si in acest an. Ma intreb insusi de ce - fie ca totusi iti place, fie ca sa gasesti motiv de a pune criticii un urmator subiect in blogul tau.
- Pentru toti: Ele sunt indraznete, indiferent ca se deosebesc printr-un fizic exceptional sau un IQ ridicat. Unele isi cauta popularitate, altele vreau sa se supuna provocarii, altele vreau sa se compare si evalueze - doar toate sunt celea, care va distreaza, pe cei de la balcon si cei care veniti sa ii murdariti apoi cu glod.
Bravo!! E o recunostinta de invidiat, e o atitudine de gentlemen.
===
Dragilor fete! Fiti insiva, caci mai sunt baieti care va accepta asa cum sunteti. Va multumesc pentru faptul ca existati, caci fara voi lumea ar fi sumbra si fara sens. Felicitari cu 8 Martie!
March 8th, 2008 at 6:10 pm
To SpeakeR: Спасибо, за поддержку. Что же касается “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ”, это всего лишь метафора (придуманная, кстати не мной). Устоявшееся выражение. Возможно, употреблено не слишком корректно, в порыве злости, но уж очень перебешивают фразы вроде “8 martie e sărbătoarea femeilor care conduc tractorul”, “Ziua bărbatului ar trebui sărbătoruită nu insa pe 23 febr aşa cum e percepută că trebuie să fie, ci pe 3 septembrie, ziua armatei nationale (după Nadia B.) din Moldova”. Ну не могу я терпеть этот показной патриотизм, он же национализм отдельных жителей Молдовы, которые никак не могут определиться: получить ли им Румынское или Российское, а может быть Болгарское гражданство и в какую из Европейских стран после этого убежать.
To NADEJDA: Точно знаю, что МИСС МИЛЕШТЬ МИЧ стала русская девушка, не имеющая никаких связей в “верхах”, то есть, по крайней мере, в этой номинации все прошло честно, ручаюсь!
March 8th, 2008 at 9:43 pm
Sorry Paul, eu fac putin spam si off-topic la tine pe blog. Nu ma bati tare plzZZ
TO Speaker: Daca sa vorbim deja despre P.S. atunci rusii pun З.Ы.
TO Alexandra: Поверь мне это смех и грех как жюри выбирают Мисс. Это отдельный разговор, и дело совсем не в связях в верхах. Но я почему-то уверена что Мисс ASEM не станет девушка представляющая себя на русском языке.
Наверно надо сказать что-то про написаное автором, ну незнаю, мне нравится стиль, тем более это высказывание личного мнения, которое не навязано никому. Impressions …
March 8th, 2008 at 10:00 pm
To Nadejda:
Inga Focsa a luat titlul de Miss ASEM 2004. Ea s-a prezentat in rusa..
http://ase.md/miss/archive/2006/index.php?page=istorie
March 8th, 2008 at 11:28 pm
ужОс, неправа, признаюсь.
March 9th, 2008 at 2:30 pm
“De ce nu erau pe scenă? pentru ca şi-au dat seama că e o prostie.”
CORECT
Concursurile de Miss ar trebui interzise.
Ele nu sunt altceva decat o forma de discriminare si de promovare a sexismului.
fullstop
March 9th, 2008 at 3:12 pm
Aşa fignea la voi aişi.
Şi cu voi? ble@!
March 9th, 2008 at 3:36 pm
pentru ALEXANDRA:
Dragă Alexandra,
Da, sunt plin de gunoi. Ok, am confirmat.
De ce nu am pic de sens si respect? Păi.. pentru că aşa sunt eu! Any question?
Ne pravda?
Draga mea, dreptate nu există, cel puţin dreptate absolută nu există. Exista dreptatea mea, dreptatea ta si dreptatea celorlalti - în esenţă.. păreri personale - pur subiective. Toate împreuna formează dreptatea absolută.
Ura! deci sunt un om negativ :)))
Sincer, eu am râs din suflet şi la MISS ASEM, dar şi când am scris articolul.
Patriotism? te enervează :) LOL! Râd! Alexandra, priveşte-te dintr-o parte.. Tu, care vorbesti în rusă într-o ţară cu altă limbă de stat îmi vorbesti că te enervează patriotismul? o la laaa..
Nu sunt patriot. Nici de un fel. Ştii de ce? pentru ca nu e clar ce inseamna a fi patriot. Da-mi definiţie.
Deschide nişte cărţi de istorie. Citeşte. Ajută.
DA Alexandra, înteleg marea şi inimaginabil de utila limbă rusă.. arhicunoscuta la care trebuie să mă închin şi impecabil de bogata —- WHHHAATTTEEEVVEERRR!!!
*********************************
Pentru Iulia:
cred că ai fost puţin cam agresivă :D
*********************************
Pentru SPEAKER:
Domnu’ eu 7 ani am fost pe scenă cu vioara sub barbă.
Nu mai spun de pian plus alte evenimente :)
Mai fă cercetări.
*********************************
Pentru NAME (REQUIRED) - căruia probabil îi este frică de ceva.. dat fiind faptul că îşi păstrează anonimatul:
Raspund: Articolul da, este despre Impresii MISS ASEM, despre cum se serbează de obicei şi despre 8 martie. Mmm e o problema? Dacă vrei, EU sunt cel care scrie politica editorială în acest jurnal. Sunt propriul meu şef, sorry să te dezamăgesc, nu scriu pentru nimeni.
Intrebarea 2: Am revenit pentru ca sa ma amuz şi pentru a scrie despre asta. Da! Ştiam că va fi la fel ca în alţi ani :) Da! pentru asta am mers la miss.
Daca să îmi placă? pff.. cum zicea Lidia, in fiecare zi e MISS ASEM la ASEM. Ai fost acolo? (la asem)
Glod? Oamenii merg pe stradă murdari de glod.. dar ei nu ştiu despre asta.. Eu le spun: sunteţi murdari de glod! - uite na! Pentru acest serviciu ei îmi intorc un: “de ce ai aruncat cu glod în mine, măgarule” .. mda, trist.
*****************************
Pentru Nadejda:
TU - de ce ai participat?
March 9th, 2008 at 8:33 pm
pentru Alexandra:
Nu tre sa facem aici analiza lingvistika, eu unul cind scriu online incalc orice reguli gramaticale deoarece asa mii mai comod. Si daca e sa analizam problema utilizarii limbii romana pe teritoriul dintre NIstru si Prut, greselile care se comit, atunci..una pot spune, limba romana limba rusa = …rahat moldovenesc, si desigur, daca e sa luam cartile de istorie, vom vedea foarte clar ca rusa a stricat romana, da nu romana rusa.
Eu unul nu stiu nici o limba macar la 90% corectitudine, deoarece asa a fost sa fie, sa fim rusificati. SI nu tu esti de vina, istoria e istorie, nu-l acuz pe Hitler, sua pe alt cineva ce a facut, cine stie daca cistigau germanii cum era sa traim noi azi, poate si mai bine, poate mercedesul se asambla la noi, nu am sa recunosc niciodata ca CCCP-ul nea salavat, ci din contra.
SI inca ceva, sa nu faci niciodata concluzii despre oameni, despre inteligenta lor..prin prisma lingvistika. Inteligenta in primul rind e bazata pe logica si matematica(analizeaza subpunctele testelor IQ), a scri asta e arta, care se invata la USM, Facultatea de Jurnalilstim sau cum se mai cheama.
pentru Nadejda
:) kiar nu am stiut, cum am zis mai sus, nu cunosc nici o limba la 100%, plus la toate limba rusa cred ca o cunosc cel mai rau.
Pentur Paulaky
EU nu am de ce sa fac cercetari, si una e sa cinti la instrument da alta e sa vorbesti pe scena :), Cind deskizi gura e mai greu decint apasarea clavelor la pian.
NU zic..ca nu ai de loc dreptate, da MISS-ul e slabut, da nu e altceva mai bun, si totul e spre progres..si cred cu anii va suferi modificari in spre bine. Tre sa comparam cu un reper..la nivelul corespunzator, nu cred ca USM-ul sau ULIM-ul face MISS-uri mai bune, si nici nu cred ca fetele lor sunt mai bune :)
Si acum la tema:
Daca e sa analizam fetele grafic 2D, si sa luam ca axa x - inteligenta si y - look ul, din experienta proprie de viata am intilnit urmatoarele extremitati:
1. Inteligenta putina mai mult LOOK = “blonda”
2. Inteligenta putina putin LOOK = “fata frumoasa in felul ei”
3. Mai multa inteligenta mai putin LOOK = “fata frumoasa in felul ei”
4. Mai multa inteligenta mai mult LOOK = “sterva”
In concluzie fetele nu tre sa fie la nici o extremitate, tre undeva intre..si deja fiecare baiat cu gusturile lui individuale va alege. Desigur asa fete exista insa nu neg..ca si asa gusturi baietesti exista, sau sa nu uitam ca suntem in sec XXI si aici tre sa luam si gusturile altor “fetelor speciale” in calcul.
Eu unul am fost la mai multe MISS-uri la ASEM, si am primit placere de la concurs, mai ales..ca imi alegeam de la inceput o fata :) de pe net..si eram cu dinsa pin la urma, nu imi pasa gradul ei de inteligenta, aici nu e concurs bazat pe subiectul dat, aici lookul conteaza, vorba si talentul artistic, citeodata aceste caracteristici ajung la o femeie ca sa ne inebuneasca…
P.S. (З.Ы.) Personal zic ca nu exista fete urite,ci sunt doar fete in asortiment, parametri diferiti pentru gusturi diferite(lege fundamentala a marketingului privind segmentarea pietei). Deja exista parametri ce prezinta mai multe gusturi, si altii ce prezinta mia putine, insa nu cred sa nu sa se gaseasca compatibilitate. Suntem miliarde!,
SI de aici si vin expresiile “Fata mai putin frumoasa e numai a ta” si “Fata frumoasa e a lu tot satu” Cind oferta femenina acumuleaza mia multe gusturi, cererea e mai activa si mai agresiva.
March 10th, 2008 at 12:41 pm
Paul, tu ai facut sa izbucneasca ura etnica intre rusi si romani, cel putin pe blog’ul tau :)). Esentialul este sa fie PACE in lume ;-)
Btw, citind articolul mi s’a facut o asociere cu un mini fragment din filmul ala despre miss cu Sandra Bulock
[Stan Fields: What is the one most important thing our society needs?
Gracie Hart: That would be... harsher punishment for parole violators, Stan.
[crowd is silent]
Gracie Hart: And world peace!
[crowd cheers ecstatically]]
March 10th, 2008 at 12:53 pm
SHTITSI CARE(nu ma opresk pt sashen’ka sa skimb “k” cu “c”sau “ch”)E PROBLEMA ROMANILOR(pentru alexandra precizez:cetatsenii rep.Moldova)??? PROBLEMA LOR E RENUNTSAREA LA LIMBA ROMANA IN FATSA UNUI RUS!!!
(exemplu mai sus Nadejda, scrie pt ai nostri in romana, pt rusi in rusa)
EXEMPLE SUNT MULTE KIAR(cu dedicatie pt sasha)KAND MERGEM IN PIATSA, UNII FAK INCERCAREA DE A INTREBA IN ROMANA: -KAT E BRANZA, LAPTELE ETC, SI TREC IN RUSA KAND VAD K BISHNITSARU NU INTSELEGE TALKUIREA, PE CAND ALTSII TREK DIRECT LA RUSA -POCHEOM , MOLIOKIO I SMETANA, CA PROSTU DIN FATSA SA INTSELEAGA (ii prost pt ca in atatsia ani de vietsuire in rep.Moldova el nu a invatsat limba nationala)DIN MOMENT CE SE AFLA PE TERITORIUL TSARII NOASTRE, Il ROG(pe rus) SA O RESPECTE, II OBLIGAT SA O RESPECTE(apropo ma bukur k sashen’ka shtie sa citeasca in latina si inka intselege, pt asta respekt)
SI DA E SHI RUSA LIMBA DE STAT, DAR TOT GRESHEALA ROMANULUI O FOST DE A ACCEPTAT-O, NU INSA MERITUL RUSHILOR …
SI DA SPUN MOLIOKIO SHI BOLITIK, PT K NU SUNT OBLIGATA SA-TI KUNOSK LIMBA SI SA TI-O VORBESC DIN MOMENT CE NU RUSHII IMI DAU PAINEA!!!! SHI NU PE TERITORIUL LOR SUNT! SUNT LA MINE ACASA IN MOLDOVA SHI VORBESC ROMANA!!!!kiar dc sunt din Tiraspol si am fost inconjurata de rushi ka tine sashka!!!
PS. cunosk foarte multe fete MISS-uri;)))))) si majoritatea dau dovada de ce nu ma mir;))))))))))))))))))))
March 10th, 2008 at 5:36 pm
Dragă Paul,
articolul tău m-a facut să mă amuz COPIOS de tot de tot de tot!
Blog adaugat în favorite!
Cheers,
Adrian Hancu
March 11th, 2008 at 10:07 am
Adrian,
mă bucur :)
da’ la alţii iate că nu le place gunoiul din sufletul meu :D
(asta daca a citit cineva comentariile de mai sus)
March 22nd, 2008 at 12:05 am
Salutări generale!
Dragă Paul, sunt nou-nouţ pe blog-ul dvs, dar cel puţin adresa acestuia şi-a găsit loc în favoritele mele :)
Am citit cu atenţie câteva spicuiri şi comentarii pe care le-aţi semnat.
Mă simt flatat să mă regăsesc prin atitudinea şi ideile dvs pe mine însumi.
Probabil că e o coincidenţă, dar simt şi eu la fel că de 23 februarie mă calcă un ruso-sovietic-ocupant-alcoolizat de la care vin valuri de ’samogon’, ’shto?-uri’ şi ‘gavari-uri pa ruski, nna’.
Iar 8 martie… ‘doierci’, ‘uborşiţe’ şi ‘tractoriste’.
O fi inventat americoşii ‘prazniku’ de ‘8 mart’, dar sovieticii i-au dat mirosul specific :)
off-top, dacă tot am pomenit de americanoizi:
E o tendinţă, o modă importată cu sacii: Valentine’s Day, Halloween…. culmea ar fi să sărbătorim ziua independenţei pe 4 iulie - să fim în pas cu lumea…
Despre MissASEM nu pot să zic nimic - nu am fost prezent, dar presupun că nu am ratat mare eveniment…
O fată frumoasă e în primul rând simplă şi naturală - să recunoaştem: cu aşa calităţi Miss nu ajungi (cu părere de bine).
Ne-dragă şi ne-stimată tovarăşă nesimţită, “ВЕЛИКИЙ и МОГУЧИЙ”, Alexandra - cemodan, vogzal, pa.russia! - alte cuvinte sunt de prisos!
Semnez cu numele complet, pentru că nu mi-e ruşine şi nu ascund ceea ce simt, cred, spun.
March 26th, 2008 at 8:15 pm
Super tare articolul!!!!!!!!!!!
Mi-a ridicat dispozitia pentru o zi intreaga!!! :AE:
Apreciez mult k spui lucrurilor pe nume (cu toate k stiu k din asta ai si de pierdut: nu la toti le place adevarul). Ei dar daca vrem sa mergem inainte, trebuie sa invatzam din greseli.
Pacat k fetele care cu adevarat merita atentie au ramas in spatele scenei. Dar ce sa-i faci, asa-i viatza :(
Bafta in continuare…
PS: astept ceva nou pe blog ;)
April 13th, 2008 at 4:32 pm
stiu ca e cam tarziu pt a mai comenta ceva la tema, dar oricum…
citind azi acest articol in revista pass, m-am intrebat “ce-ar trebui sa se produca pt ca un critic asa de “inflacarat” ca tine sa fie satisfacut din prisma conceptiilor pe care le are?” poate nu conteza raspunsul, dar…
in viata fiecare incearca sa se afirme prin intermediul propriilor puteri… si cel mai murdar poate ajunge curat… si gunoiul se mai matura din cand cand… ar fi bine sa reflectezi la asta…
PS: oricum ai un stil interesant de abordare, dar… prea subiectiv
April 13th, 2008 at 4:40 pm
white rose :)
nu vreau să fac analize complexe si super obiective..
asta ar însemna profesionalism! (sunt doar un amator)
scriu pentru ca simt nevoia de a ma exprima
si de a fi citit! :)
mă bucur că ai citit Pass :)
e nouţă.
Intrebare: tu ai fost la concurs?
April 13th, 2008 at 5:11 pm
“ce-ar trebui sa se produca pt ca un critic asa de “inflacarat” ca tine sa fie satisfacut din prisma conceptiilor pe care le are?”
astfel de lucuri există! pur si simplu despre astea ar fi inutil să scriu.
Deşi există foarte puţine :)
(de exemplu piesa NEBUN DE ALB de Emeric Imre)
http://paul.ziarulstrazii.com/2008/01/22/nebun-de-alb/
April 13th, 2008 at 6:21 pm
da, interesanta piesa, acorduri line, melodioase, pana la frapant, voce impresionanta, versuri super, stil nevrotic
April 21st, 2008 at 1:50 pm
Bravo! ai descris intocmai cum de obicei au loc aceste concursuri…Majoritatea fetelor ce participa la acest concurs considera ca frumusetea va conduce lumea, dar putine din ele stiu ca pentru a conduce si a folosi aceasta frumusete trebuie sa posezi si deloc putina inteligenta…
Imi place stilul tau de a scrie sincer si sarcastic…Trebuie lumea sa vada cum arata dintr-o parte..sa inteleaga si sa faca respectivele concluzii…
Ma bucura faptul ca exista asa oameni puternici care au curajul sa spuna lucrurilor pe nume.
Chiar te sfatuiesc si te incurajez sa nu incetezi sa scrii asa articole…
Chiar m-am distrat de minune citind articolul. M-am incarcat cu energie pozitiva…
April 21st, 2008 at 6:22 pm
da, cata ironie in oameni… de parca nu stii ca intr-adevar frumusetea va salva lumea (asta spunea chiar si Dostoievschi)… si apropo, miss asem de anul acesta e o persoana foarte draguta, frumoasa si INTELIGENTA .. si nu sunt doar niste vorbe aruncate in vant, o cunosc personal… ar fi bine ca prin stilul asta de sarcasm sa nu generalizati lucrurile, doar in esenta asta e stilul vostru… luati lucrurile individual …
April 21st, 2008 at 8:26 pm
Pentru VERONICA:
Da! Frumos sfat, deşi de la o vreme iar nu mi se întâmplă nimic. Straniu, nu? Nimic = nimic senzaţional.
Pentru WHITE ROSE: FRUMUSEŢEA VA SCHIMBA LUMEA?
white rose, tu ai privit ce se întâmplă în jur? Hellooouu.. Salvarea lumii? e o idee veche, consumată, expirată !!! lumea nu are nevoie sa fie salvata! salvată de ce? este oare o problemă? arata-mi un caz! sau poate te referi că acei criminali vor privi un tablou frumos şi nu vor mai ucide niciodata?
Miss asem de anul asta - habar nu am cum este acasa, dacă găteşte sau ba, şi cum răspunde la ore! Rămâne absolut la discreţia mea dacă generalizez ori ba!
Stilul vostru? dezvoltă ideea :)
Eu am scris impresiile mele! Citeşte de asemenea şi ultima propozitie de pe acest blog.. hăăăt în josul paginii! Nici nu mi’am propus sa fac jurnalism de investigaţie şi să relatez obiectiv cine este Miss asem de fapt.
Nu mă interesează :)!
p.s. fă-mi cunoştinţă! (Poate ii iau un interviu pentru blog :D)
April 23rd, 2008 at 4:57 pm
prin “frumusetea va salva lumea” fiecare intelege ce vrea, pentru ca fiecare vede prin prisma ideilor, conceptiilor sale.
despre stil: ca sa intelegi ce am vrut sa spun, inchipuie-ti un copil care nu stie ce inseamna focul, el vede flacarile arzand jucause, schimbandu-si directiile, pune mana in foc si percepe pe pielea lui ceea ce este acest fenomen, astfel el intelege pentru totdeauna ca focul nu e ceva de joaca.
April 23rd, 2008 at 8:08 pm
“frumusetea va salva lumea”
Frumuseţea estetică nu va salva nimic, iar cea etică şi spirituală - asta e salvarea omenirii, dar ea precis nu o putem căuta la un concurs de Miss Tra-ta-ta.
April 24th, 2008 at 7:31 pm
White Rose, cum rămâne cu interviul? eu vorbeam serios! :)
Oleg :) Ieri fuse şi MISTER ASEM :) păcat că nu am mers la festivitate..
La sigur avea să scriu ceva sarcastic, şi majoritatea fetelor (de data asta) aveau sa fie de acord.
white rose - contez pe tine :)
April 24th, 2008 at 10:15 pm
Miss sau Mister nu prea schimbă ceva, bărbaţii sunt şi ei un fel de oameni ca şi femeile :)
Vorba bancului:
” - De ce au blondele buricul vânăt?
- Pentru că există şi bărbaţi blonzi!”
May 7th, 2008 at 10:44 pm
@ Oleg Burcă, Nastea si autorul blogului: Imi place cum ganditi.
@ white_rose: gandesti oarecum obscur, nu inteleg ce vrei sa zici.
RE: Rusoaica - Oleg said it all :-)
May 8th, 2008 at 6:33 pm
“@ white_rose: gandesti oarecum obscur, nu inteleg ce vrei sa zici” - oare gandesc obscur ??????????
May 10th, 2008 at 12:14 pm
brava…de mult nu ma mai auzit ceva atitudine serioasas din partea unui mascul:)care nu se limiteaza numai la admirat si lins pe gura (ca sa nu zic altfel), si respctiv sa spuna lucrurilor pe nume. poate ar teebui sa fii putin mai incisiv, mai direct cu notiunile etc.mi se pare cam molatic…in rest e ok!
May 15th, 2008 at 4:34 pm
Aflati mai multe despre acest om.
http : // forum.eutv.md/viewtopic.php?f=2&t=75
May 15th, 2008 at 9:21 pm
şi care este relevanţa ideii dvs. cu articolul?
.. rău. Foarte urât.