E bine să fii cuminte?
Te poti abona la articolele noi prin RSS feed
La concluzia asta am ajuns după ce am descoperit în buzunarul drept-spate la o pereche veche de pantaloni – nişte hârtii. Nişte hârtii care datează de prin secolul 2o, adică de pe când eram a 7-a la liceu, o perioadă când - normal, eram diferit decât sunt acum.
Ţii minte cum era la liceu? Interesant? Frumos? - Păreri sunt diferte:
A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea - spun unii. ..Au fost momente extraordinare, unice, momente care m-au făcut mai bun, care m-au făcut aşa cum sunt acum, momente prin care e necesar sa treacă o fiinţă umană bine pusă la punct.
Alţii, pesimişti din naştere afirmă, privind în gol, parcă povestind despre un incendiu: - A fost un CHIN. Simt perioada asta ca fiind o lovitură de la viaţă. Nu aveam prieteni, eram singur-cuc, priveam pe geam la pauze. Atât. Nu mai vreau, sunt fericit că a trecut. N-aş vrea să retrăiesc încă o dată aceeaşi perioadă.
Cert este că peste perioada vieţii de la liceu nu poţi sări aşa, pur şi simplu. Fiecare clipă trebuie trăită până la capăt. Trăită, preţuită, îndurată – depinde de caz. Ora clasei: Într-o zi relaxantă de vineri, diriginta hotărî să ne dezvolte personal. Fiecare din noi a trebuit să scrie pe o foaie, pentru fiecare coleg de-al nostru, 3 calitati bune şi 3 rele, eventual şi sfaturi. Am făcut-o cu toţii, nedându-ne seama că, la sfârşitul orei, vom primi o colecţie de vreo 30 de foi pe care vom găsi imaginea noastră, printată clar pe irisul colegilor noştri.
Am descoperit că eram harnic, străduitor, bun şi liniştit. Politeţea, înţelepciunea şi înţelegerea nu-mi lipseau. Din rele, am descoperit că eram tăcut, ruşinos (incredibil) şi prea iertător. Paradoxul este că îmi creasem2 imagini: unii au scris că sunt prea prietenos, alţii spuneau că sunt neprietenos şi individualist. Straniu. Ba eram ruşinos, ba prea îndrăzneţ. Timiditatea-mi era la nivel, la fel şi îngăduinţa. Mi-era frică de fete. Mă emoţionam. Ce bun eram : )
Dar a trecut! Îmi pare rău, nu mai sunt cuminte, ruşinos şi bun. Timiditatea mi-a dispărut subit. Am ucis-o. Din păcate, acum nu-mi mai pasă despre ce crezi tu despre mine şi nu voi mai face niciodată incercarea de a fi pe placul tuturor. Este imposibil, inutil şi degradant.
[pentru revista PASS, mai, 2008]
Tu cum erai(eşti) la liceu?
Loading ...
May 20th, 2008 at 10:37 am
Ehhhh ani de scoala :))) Ce bine era…era tare super la mine. Dupa clasa IX cind am ramas putini, am devenit uniti. Cite am facut…ouchhhh. Si pina acum ne adunam si ne hlizim cind aducem aminte de toate momentele de scoala.
Ani de scoala la mine erau tare veseli.
May 20th, 2008 at 11:58 am
Am facut si noi ceva asemanator prin clasa a 10-a la o ora de Deprinderi de Viata, pacat k ne-au scos cursul. Imi place si acum sa mai stau si sa citesc ce mi-au scris colegii pe foaie. Cit despre bunatatea, are si ea limitele ei, asa ca trebuie sa stii ce-i al tau si sa nu-l imparti cu nimeni :D
PS: Daca e drept tot ceea ce ai scris, inseamna ca ai multe in comun cu Mihai. Sper sa-i treaca cu timpul :)
May 20th, 2008 at 8:40 pm
cît de emotiv…
Eu sunt la liceu acum, cam nebun)
May 21st, 2008 at 6:28 am
Interesant… La mine a fost procesul invers: în liceu eram tare haioasă, îndrăzneaţă, râdeam mult, atât de mult şi chiar zgomotos că mama, înainte să ies la joacă, mă preîntâmpina că dacă mă aude atunci…bla-bla-bla… Glumea evident… Şi eu glumeam când îi promiteam că nu voi râde:)) A urmat o perioadă de liceu când eram izolată, fără prieteni, hipersensibilă, timidă… Deci, cealaltă extremă… Acum mi se pare că am găsit echilibrul, deşi uneori ating extremele… Oricum, ne formăm ca personalitate prin modelul care ni-l dă viaţa şi timpul… Interesant de ce Paul s-a schimbat? Ce l-a determinat să se detaşeze de capriciile şi mofturile societăţii pentru o viaţă liberă trăită după propriile legi… Şi cum de reuşeşte? Or, simţul ironic îl salvează :-/ :)
May 21st, 2008 at 9:29 am
Anii de scola, frumosi mai sunt.
Eternul refren isi scuza tacerea…
Ne-aduna supusi,
Ne-aduna intr-un gind,
Anii de scoala frumosi mai sunt.
Perioada studiilor mi-au adus, si continua sa o faca cu aceiasi intensitate, cele mai frumoase momente pe care le poate inventa viata. Am inceput in scoala din sat, acolo unde s-a format fundamentul celor “sapte ani de acasa”. Cind am mers la liceu am crezut ca stiu totul despre mine, viata, oameni, insa nu am facut decit sa ma autoinvit spre o noua cunoastere de tot ce ma inconjoara. La facultate… aceiasi eu, aceiasi noi, dar de fiecare data altii, mai implicati, mai interesati, mai interesanti, mai buni poate. Acum imi fac studiile in Spania, insa nimeni si nimic nu poate sa-mi ofere sinceritatea si ineditul anilor de adolescenta, cind tot ce e interzis, ne pare un vis si vrem sa-l traim.
Paul, iti multumesc ca ai adus in discutie tema, imi provoaca emotii pozitive, simt ca voi trai mult timp in ele.
Celor ce sunt in liceu, le urez succes la BAC si credinta spre un viitor mai bun.
May 21st, 2008 at 8:25 pm
Sa fii cuminte…….eu zic( cu voce tare:))) ca nu e bine. E bine sa fii cu minte…A fi cuminte inseamna a te subordona situatiei….Sa fii cu minte inseamna a fi capabil de a o subordona. Asta a m invatat la scoala, insa nu de la profesori, ei de obicei ne invata inversul. Sa fii ascultator, sa nu faci nebunii,ci numai si numai ceea ce ti se spune/cere…si tra-la-la…..
Eu sunt la liceu acum….Nu am facut pina acum asa fel de teste…pacat, poate as fi descoperit ceva interesant pt mine..)
Eu, ma vad mai mult galagioasa decit tacuta si mai mult indrazneatza decit timida…sunt vesela)))
Hm…ades ma gindesc la kum vor arata colegii mei peste n ani….mai ales acei ce sunt foarte izolati…unii se vor skimba, prekum Paul?…altii- vor ramine la fel pentru o viata?….
Eu?…….eh…nush…..on vivra, on verra)
May 21st, 2008 at 8:32 pm
by the way….imi place cind descopar cite ceva in buzunaru de la scurta ce am purtat-o ultima data sezonul trecut….)))….placerea e deosebita, desigur, cind gasesti bani…..de dorit, in bancnote cit mai “serioase”)
May 21st, 2008 at 9:43 pm
Daniela, ce intrebari reportericesco-filozofice la sfârşit.
Parcă e un TEASING la vreun documentare foarte tare :))
Marcela, depinde şi ce fel de 7 ani de acasă ai.
A fi cuminte şi nais nu e intotdeauna cea mai bună idee de viaţă.
Booring :)
May 21st, 2008 at 9:44 pm
Corina,
Deci când găseşti bani te faci mai fericită? :D
May 22nd, 2008 at 9:51 pm
)))….Paul…..mmmm….ce pot sa-ti zik eu tie..nu asta era mesajul…..
banii…..cind ii gasesc nu devin brusc mai fericita…..da’ zimbesc))….tu nu?….
May 22nd, 2008 at 10:15 pm
referitor la bani zilele astea am fost convins că totusi ei nu reprezintă fericirea în sine ci doar o aduc, fiind important ce faci cu ei :)
te bucuri nu de faptul ca ii ai..
ci de ce anume ai putea face cu ei :)
depinde si câţi sunt.
Nu ma bucur prea tare dacă gasesc 5 lei :))
deşi mi-aş cumpăra buble gum cu ei :D
May 24th, 2008 at 12:49 pm
avut si eu parte in liceu de asa ceva. tin minte cum umblam sa descopar dupa scris cine si ce a zis despre mine. dar nu mai tin minte acum care erau impresiile… gasisem si eu foitele infundate sub un sclid de conspecte din liceu peste cativa ani, da mi-au parut absurde si stupide si le-am aruncat. dar cred ca le-am aruncat pt ca nu-mi placea cum eram atunci (la inceputul liceului). pentru mine a fost intr-adevar perioada de schimbare/rebeliune cand am inceput a face tot ce-mi tuna si a veni tarziu acasa si a zice cand ma suna mama ca “da, vin in juma de ora”
in atentia lui Paul: [...] retraiesc inca o data [...] :D
May 25th, 2008 at 11:29 pm
Niciodata nici nu vom putea sa fim pe placul tuturor din pacate. Fiindca toti vedem calitatile asa cum ne dorim si cum se primeste :)
May 26th, 2008 at 7:33 pm
Superba perioada. Unica.
Traita la intensitate maxima (am primit binecuvantata intelegere a sensului fiecarei secunde).
Nu pot sa uit nimic, n-am cum sa uit…
May 31st, 2008 at 12:55 am
Imi place cum ai scris articolul. Lejer.
Eu eram foarte “dezechilibrat” in liceu. Ma puteai caracteriza in zeci de feluri care se si bateau cap in cap.
In general, in liceu am inceput sa cunosc oameni foarte diferiti pe care daca ii puneai fata in fata s-ar fi putut sa se bata. Asta ar fi un amanunt deosebit din acea perioada. :-)
June 2nd, 2008 at 11:06 pm
Tudor
si acum te-ai mai echilibrat? :D Esti sigur?
June 3rd, 2008 at 1:25 am
Ei, echilibrat…
Nu vezi ce comentariu ti-am lasat? :D
June 13th, 2008 at 9:12 pm
am si io o groaza de fitsuici!!! si nu ma incumet sa le arunc. sunt o parte din ce am fost. iar ce am fost e o parte din ce sunt. si tot asha…! da e interesanta ideea de a scrie despre asta ;)
June 13th, 2008 at 10:08 pm
d’asta există “bloage” :D
La tine pe blog văd că scrii mai mult anunţuri, adecă e informativ.
August 6th, 2008 at 7:57 pm
faceam si noi chestii de-astea la liceu, era super.
Intr-adevar vezi cine si cum te apreciaza, eu eram: mindra, frumoasa, desteapta si foarte-foarte mindra…(din punctu’ de vedere a colegilor)ma rog…
Chiar pastrez o parte din ele, e placut sa-ti aduci aminte.
August 7th, 2008 at 8:25 am
@nadiusha - o parte din calităţi le păstrezi sau din hârtii? :D
August 7th, 2008 at 9:57 am
si hirtzoagele si calitatile, n-am de ce sa ma schimb.
nu poti fi pe placu’ tuturor…nu ma deranjeaza DELOC.
sint asa kum sint, multi au incercat sa ma schimbe, n-au reusit.
lucky me, pentru c-am ramas EU.
August 11th, 2008 at 9:55 am
@nadiusha - da, asta ar putea insemna si ca esti incapatinată :)
August 14th, 2008 at 9:40 pm
evoluţie , dragă evoluţie :)
August 15th, 2008 at 7:39 am
@Fără Sens - cu toţii evoluăm, cu mici mici excepţii :)