autentificare

De noaptea mea

..era ora 2 noaptea cand am vazut pentru prima dată lumina lunii. Ai mei îmi povestesc detalii halucinante, care îmi par desprinse parcă dintr-un film fantastic. Adevărul este că naşterea mea, această tragedie catastrofală pentru omenire, s-a întâmplat în luna noiembrie. Ploua zgomotos, iar primul meu strigat piţigăiat a fost insoţit de un fulger sălbatic şi de o lumină orbitoare. După asta a urlat lung un lup bătrân. Posibil că în acel moment murise cineva electrocutat de acel fulger, sau poate mâncat de lup, sau poate murise lupul. „E băiat” strigă medicul şi m-a aruncat în braţele asistentei lui, care s-a ocupat de restul procedurilor. Până la urmă am înţeles că asistenta a întâlnit dificultăţi la tăierea cordonului, că era de pe băncile şcolii, dar s-a descurcat. Bravo fată.

Ploaia nu a contenit până dimineaţa. Atmosfera diavolească de la spital s-a transformat într-un adevărat rai pe pământ. Ce poate fi mai frumos? Rouă, curcubeu, soare, pânze de paiangen care strălucesc.. Mi-aş fi dorit să apar pe lume pe 13 noiembrie, nu pe 12. Asta pentru că mi-ar fi plăcut să distrug mitul precum că 13 e o cifră cu ghinion. Mi-e totuna de numere. Şi totuşi, o fi ăsta sufletul meu propriu, primit prin posta rapidă direct de la fabrica de suflete sau poate să cred în varianta reîncărnării? Probabil raspuns la intrebarile mele voi afla peste vreo câteva zeci de ani, după ce închid ochii. Sau poate sute. Sute de ani, nu de ochi. Voi vedea un tunel care duce spre o lumina albă? Voi vedea cazane în care ard cei răi?  Poate totuşi încep din nou, poate voi bătea cuie pe o uşă deja găurită? Sau nu voi vedea nimic! Poate aici se termină totul. Poate.

scris pe 1 oct 2008

 

29 comments to De noaptea mea

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Blog din Moldova